Saturday, December 5, 2020
Home Mașini electrice Oficial: BMW iX3, primul SUV electric BMW. Prețuri în România

Oficial: BMW iX3, primul SUV electric BMW. Prețuri în România

BMW a prezentat primul său SUV electric, BMW iX3, model care oferă o autonomie destul de bună și echipare pe măsura prețului.

Este pentru prima dată când BMW oferă un model în trei versiuni de motorizare: propulsoare convenționale (benzină și diesel), plug-in hibrid și electric, sub forma noului BMW iX3. Este primul model cu care BMW se extinde în gama normală, după aventura cu marca BMW i.

BMW iX3 diferă destul de puțin la nivelul designului comparativ cu versiunile cu motoare convenționale. Pachetul tehnic este însă unul consistent, cu cifre bune și tentant pentru cei care vor performanță și stilul consacrat al constructorului german. BMW iX3 introduce a cincea generație a tehnologiei BMW eDrive și mizează atât pe putere, cât și pe autonomie.

Motorul electric al noului BMW iX3 produce un maxim de 286 CP, iar pachetul de baterii produs de BMW din celulele furnizate de CATL are o capacitate de 80 kWh (74 kWh net). Autonomia oficială, conform standardului WLTP, este de 460 km. Motorul electric al noului BMW iX3 funcţionează conform principiului unui motor electric sincron şi, prin urmare, diferă semnificativ de alte soluţii de pe piaţă. Acţionarea rotorului nu este generată de magneţi permanenţi, ci prin inducţie, de alimentarea cu energie electrică. Această soluţie nu necesită folosirea de metale rare pentru  componentele magnetice şi astfel BMW Group nu depinde de disponibilitatea acestora.

Dinamica este una foarte bună pentru dimensiunile lui BMW iX3. SUV-ul electric al bavarezilor poate accelera de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde, adică aproximativ aceeași valoare cu a unui BMW X3 xDrive30i, cu motor pe benzină. Pentru a păstra caracterul specific modelor BMW, BMW iX3 este oferit doar cu tracțiune spate. Viteza maximă a lui BMW iX3 este însă limitată electronic la 180 km/h, din motive de eficiență. Nu este o problemă pentru că, din motive legate de emisii, tot mai mulți constructori vor ajunge să limiteze viteza maximă a mașinilor, cum este cazul celor de la Volvo, care au anunțat că toate modelele lor vor fi limitate electronic la 180 km/h.

BMW iX3 poate suporta încărcări fast charge de maxim 150 kW, caz în care poate asigura 100 km autonomie în doar 10 minute sau 100 km în 30 minute la o stație de 50 kW. Sigur, bateria poate fi încărcată și la un wallbox de 11 kWh, de la 0 la 100% în 7,5 ore.

Prețul noului BMW iX3 pe piața din România pornește de la 67.592 euro (TVA inclus) fără a include programele Rabla și Rabla Plus. Precomenzile debutează în septembrie, dar primele unități vor fi livrate în primul trimestru al lui 2021. De altfel, anul viitor nu știm dacă vom mai avea aceleași bonusuri în cadrul programului Rabla și Rabla Plus. Prețul amintit este pentru versiunea de bază, Inspiring, una care oferă foarte multe: de la jante pe 19 inch, trapă panoramică şi vopsea metalizată, până la sistemul de navigaţie BMW Live Cockpit Professional. Tot standard sunt disponibile şi sisteme de asistenţă şi conectivitate precum sistemul de condus semiautonom BMW Driving Assistent Professional, sistemul de asistenţă la parcare, pachetul de servicii BMW Connected Drive Plus (inclusiv cu funcţia remote), Drive Recorder şi faruri LED cu funcţii extinse. Tot standard este şi sistemul de suspensii adaptive pe puntea faţă. La interior sunt oferite standard scaunele cu reglaj electric şi memorie, bord acoperit cu sensatec, butoane galvanizate şi pachetul de depozitare.

Mai există un al doilea nivel de echipare, cel de vârf, Impressive, disponibil pentru o sumă suplimentară, încă necomunicată pentru piața din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Oficial: Dacia Spring, primul model electric Dacia vine cu autonomie de 225 km (295 km în oraș)

Dacia a prezentat astăzi modelul Dacia Spring, prima mașină electrică de la Dacia și cel mai accesibil EV din Europa.

Oficial: BMW iX3, primul SUV electric BMW. Prețuri în România

BMW a prezentat primul său SUV electric, BMW iX3, model care oferă o autonomie destul de bună și echipare pe măsura...

Oficial: Noul Opel Mokka-e, versiunea electrică a noii generații

După o serie de teasere, Opel a prezentat noua generație Opel Mokka. Constructorul german ne arată, deocamdată, doar versiunea electrică, Opel...

Primele imagini cu noul Citroen C4 și versiunea sa electrică Citroen e-C4

Citroen a prezentat primele imagini și informații despre noua generație Citroen C4, oferit atât cu propulsoare ICE, cât și în versiunea...

Recent Comments